„Alege-ți TU calea!” – Conferință națională de pregătire profesională în arbitraj comercial

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lânga Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila anunță relansarea și îmbunătățirea serviciilor sale, marcând un nou capitol în rezolvarea disputelor comerciale. Astfel, în ședinta Colegiului de conducere al CCIA Brăila din data de 7 martie, la propunerea președintelui Ștefan Fusea, a fost numit președinte al Curții de Arbitraj Comercial Aurelian Antonio Iordan, avocat, membru al Baroului Brăila și reprezentant al Societății Civile de Avocați „A.A. Iordan, Dumitrică și Asociații”, membră CCIA Brăila.

„Această inițiativă subliniază angajamentul nostru pentru excelență și adaptabilitate în fața provocărilor din mediul de afaceri și a dificultăților din ce în ce mai mari din sistemul judiciar.

Arbitrajul comercial reprezintă o soluție optimă pentru companii, oferind numeroase beneficii, dintre care amintim:

*celeritate: procesele de arbitraj sunt concepute pentru a fi mai rapide decât litigiile în instanțele tradiționale, economisind timp prețios pentru toate părțile implicate.

*expertiză specializată: arbitrii noștri sunt selectați dintre profesioniștii cu înaltă probitate morală, pentru cunoștințele lor aprofundate și specializarea în domeniile relevante, asigurând o analiză detaliată și informată a litigiilor.

*flexibilitate: procedurile de arbitraj pot fi adaptate nevoilor specifice ale părților, oferind o abordare personalizată și eficientă.

*discreție: arbitrajul comercial garantează confidențialitatea, protejând reputația și interesele comerciale ale părților.

Suntem mândri să anunțăm o nouă conducere a Curții de Arbitraj Comercial, precum și noua listă a arbitrilor, care poate fi consultată aici: https://cciabr.ro/servicii-cciabr/arbitraj-comercial/.

Dorim să extindem lista noastră de arbitri cu experți de înaltă calitate profesională și morală, inclusiv cadre universitare de renume și foști magistrați cu experiență remarcabilă. Această diversificare a expertizei consolidează integritatea și credibilitatea procesului nostru de arbitraj”, se arată într-un comunicat dat publicității.

De asemenea, conducerea CCIA Brăila anunță organizarea unei Conferințe naționale de pregătire profesională având tema «Alege-ți TU calea!», în cadrul căreia vor fi prezentate beneficiile arbitrajului commercial de personalități din domeniu și va fi prezentată și noua echipă de arbitri ai CCIA Brăila.

Evenimentul va avea loc în data de 21 martie, la ora 11.00, la restaurantul Regal Events&Ballroom (Bdul Independenței nr. 282).

Pentru mai multe informații și înregistrare, cei interesați pot intra aici https://cciabr.ro/conferinta-nationala-arbitraj-comercial-21-martie/  sau pot comunica prin mesaj whatsapp la nr. 0729.663399.