Continuă atacul PSD-iștilor asupra celor care fac cultură neînregimentată politic în Brăila: Societatea Filarmonică Lyra, blocată de o instituție din subordinea CJ Brăila în încercarea de a-și înregistra marca „Filarmonica Lyra”

Președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, care conduce și Consiliul Județean Brăila, care „are în stăpânire” și Muzeul Brăilei „Carol I” și Societatea Filarmonică „Lyra-George Cavadia”, a pornit în ultima vreme un adevărat atac la adresa unor oameni/ instituții care își asumă riscul de a face cultură liberă, neînregimentată politic și neascultătoare politic.

Primul vizat a fost caricaturistul Costel Pătrășcan, care de cum s-a distanțat public de niște activități culturale realizate de instituții din subordinea CJ și a acuzat public faptul că PSD a încălecat cultura la nivel local, a fost luat în vizor. A fost dat afară din spațiul de la Teatrul „Maria Filotti” – instituție subordonată Primăriei conduse de PSD-istul Marian Dragomir – în care își avea atelierul de lucru. În paralel, Primăria și CJ l-au trecut pe „lista neagră”, n-a mai fost invitat să participe la nicio manifestare organizată de acestea și mai apoi, n-a mai fost invitat la nicio manifestare organizată de instituțiile de cultură sau de învățământ subordonate Primăriei și CJ.

În prezent CJ/ Muzeul Brăilei și Costel Pătrășcan se judecă pentru dreptul de a folosi denumirea „Casa Umorului”, care este marcă înregistrată a caricaturistului. Pătrășcan le-a cerut să nu mai folosească numele „Casa Umorului Desenat”,  ei au refuzat, iar Pătrășcan își apără în instanță drepturile, ca deținător al unei mărci înregistrate. De asemenea, conducerea Muzeul Brăilei (dirijată de Chiriac) încearcă anularea mărcilor deținute de Pătrășcan „Casa Umorului” și „Muzeul Umorului”.

Mai nou, însă, PSD-istul Iulian Chiriac, prin intermediul Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, a demarat un atac la fel de pervers și împotriva Societății Filarmonice „Lyra”.

Ce treabă are una cu alta? Are, că reprezentanții Societății Filarmonice Lyra au fost cei care i-au oferit lui Pătrășcan un spațiu în care să-și amenajeze atelierul de lucru și de asemenea, să deschidă Muzeul Umorului, după ce a fost dat afară din încăperea în care își avea atelierul de lucru, în teatrul subordonat PSD-iștilor din Primărie. De asemenea, reprezentanții Societății Filarmonice Lyra își permit să aibă opinii critice cu privire la modul în care este condus județul și municipiul Brăila. Adică, în traducere, își permit să nu fie încântați de modul în care conduce PSD Brăila.

Acesta este contextul politic în care Filarmonica 1Lyra-George Cavadia” (instituție în subordinea CJ Brăila) a formulat luna trecută o Opoziție la înregistrarea la OSIM a mărcii „Filarmonica Lyra” de către Societatea Filarmonică Lyra.

Mai concret: în luna octombrie 2023 reprezentanții Societății Filarmonice Lyra au depus cerere la OSIM pentru marca „Filarmonica LYRA”. S-au urmat pașii legali, s-a plătit tot ce era de plătit, iar zilele trecute, când se împlinea termenul să li se dea marca, intrând pe site-ul OSIM, cei de la Societatea Filarmonică Lyra au descoperit că înregistrarea mărcii a fost blocată de Filarmonica „Lyra-George Cavadia”, care a formulat o opoziție.

Așadar, pe de o parte avem actuala Societatea Filarmonică Lyra, continuatoarea Filarmonicii LYRA, instituție cu statut scris în 1883, cu o bogată tradiție culturală, un simbol pentru Brăila. Numele lui Nicu Teodorescu, Cetățean de Onoare al Brăilei, a fost strâns legat de Filarmonica Lyra: în anul 1974 a reînființat Societatea Muzicală Lyra, fiind la pupitrul Orchestrei Simfonice Lyra și ulterior, a fost director al Instituției publice de spectacole „Lyra”, până în anul 2004.

Fiul său, Constantin Teodorescu, și-a asumat sarcina deloc ușoară de a duce mai departe moștenirea culturală lăsată de acesta și a început prin reabilitarea Palatului Lyra – construit între anii 1924 – 1926 din donații – , care a fost sediul Filarmonicii LYRA și care ulterior, sub comuniști, a fost transformat în cinematograf și apoi a căzut în paragină. Cu banii săi și ai sponsorilor pe care i-a atras, muncind cot la cot cu voluntarii dornici să ajute la reabilitarea acestui edificiu, fără niciun leu din bani publici, Constantin Teodorescu și cei care l-au susținut au reușit să dea o altă față Palatului Lyra, care în prezent găzduiește evenimente culturale care umplu sala de spectacole.

Constantin Teodorescu ne-a oferit statutul original al Filarmonicii din 1883:

Acesta este codul fiscal dat de ANAF în 1992

Pe ambele figurează numele „Societatea Filarmonică LYRA”.

Pe de altă parte avem Societatea Filarmonică „Lyra-George Cavadia”, înființată în anul 2016, ca instituție în subordinea CJ Brăila, finanțată din banul public. Această a doua instituție se opune ca cea dintâi să obțină marca înregistrată „Filarmonica Lyra”.

Culmea este că în octombrie 2022, Constantin Teodorescu i-a donat managerului Filarmonicii „Lyra- George Cavadia”, Petrea Gogu, toate partiturile de la Orchestra Simfonică a LYREI deținute de  el, ca să le folosească.

Ce se întâmplă acum? Petrea Gogu se opune ca Teodorescu să obțină marca înregistrată „Filarmonica Lyra”.

Reacția lui Constantin Teodorescu?

„Am primit la Muzeul Umorului un document SENZAȚIONAL!

Probabil că el stă la baza contestației prin care fosta «Instituție Publică de Spectacole a Consiliului Județean Brăila» înființată în anul 2016 ne-a blocat la OSIM, nouă, Societatea Filarmonică Lyra înființată în 1883, DREPTUL DE A DEȚINE MARCA «FILARMONICA LYRA»!

V-am spus că este o culme a tupeului bugetar!
Evident că vom fi reprezentați de un avocat pe care-l vom plăti din buzunarul nostru pentru a se lupta cu un avocat plătit din banii Consiliului Județean, SCUZE, DIN BANII BRĂILENILOR care plătesc impozite!
Pentru că vin alegerile, dacă apreciați munca pe care am făcut-o aici, la adevărata LYRĂ, la Palatul Culturii Brăilene-„LYRA”, dați SHARE la această postare, să afle toți brăilenii și orientați-vă și dumneavoastră la cel mai bine plasat candidat pentru șefia Consiliului Județean pentru a opri această instituție să ne fure ideile și trecutul! Noi am început să-l căutăm!”.

Așadar, OSIM a dat celor două părți o perioadă de două luni, pentru a ajunge la o înțelegere.

Și spunem încă o dată, ca să fie foarte clar: în demersul făcut la OSIM, conducerea Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” nu a făcut ce a vrut ea, a făcut ce a vrut președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac. El dă banul (banul public, dar Chiriac se comportă ca și cum ar fi bani lui, aduși de-acasă) și el vrea să dicteze muzica.