Directorul medical al Spitalul Județean Brăila, Dragoș Voicu, admite că unii doctori pleacă mult înainte de încheierea programului, dar spune că nu vrea să devină „vătaf de medici”

„Medicii din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila trebuie să stea la program, dar e adevărat că uneori pleacă înainte de terminarea programului. Trebuie să stea, dar trebuie să-i și surprind când pleacă înainte de încheierea programului” – este răspunsul directorului medical al spitalului amintit, dr. Dragoș Voicu, ce a fost întrebat ieri despre acest subiect. Mai exact, ziariștii i-au spus că  sunt nemnumărate semnale pe rețelele de socializare și nu numai cu privire la faptul că unii medici nu vin la timp la program sau pleacă mult înainte de încheierea programului de lucru și pacienții nu îi găsesc, atunci când au nevoie de ei.

Voicu admite că este problemă reală, dar spune că nu ar vrea să se transforme într-un „vătaf” care-i urmărește și-i pedepsește pe doctorii care nu respectă programul de lucru: „Este un obiectiv pe care mi-l fixez de acum încolo. Mi l-am fixat tot timpul, dar n-aș vrea să devin vătaf de medici. Am avut discuții, am și probe video, se întâmplă, deci este reală chestia asta.

Întrebat ce i-au spus medicii care au fost prinși că au plecat mai devreme decât trebuia, directorul medical a răspuns că în general ei au afirmat că au plecat mai devreme fiindcă au avut o problemă, dar că atunci când sunt chemați, vin și în afara programului, deci se compensează lucrurile: „ Sunt niște chestii delicate, dar una dintre problemele legate de corpul medical de care răspund în calitate de director medical este disciplina muncii, care de-acum trebuie foarte bine instaurată”.

Întrebat dacă atunci când a avut și probe că unii medici au plecat din spital în timpul programului, aceștia au fost sancționați în vreun fel, dr. Voicu a spus că acele cazuri au intrat în discuție în Comisia de disciplină și doctorii au primit un avertisment, pentru că asta este legislația.

La rândul său, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a declarat că este o problemă de legislație când e vorba de astfel de abateri și ar trebui schimbate prevederile legale la capitolul sancțiuni – mai exact, acestea să fie mai severe -, pentru ca medicii să fie determinați să-și îndeplinească obligațiile de serviciu.

„Aceste camere de supraveghere care vor fi instalate in spital vor fi o primă măsură și li se va aduce la cunoștință că va fi urmărit nu numai traseul pacienților, ci și al cadrelor medicale, în ceea ce privește programul lor de muncă”, a adăugat Chiriac.

Directorul medical a recunoscut că uneori comportamentul cadrelor medicale lasă de dorit și de asemenea, sunt cazuri în care și vestimentația unor asistente este nepotrivită pentru un spital.

„Doamna director de îngrijiri deja a luat măsuri în ceea ce privește atitudinea personalului medical sanitar”, a completat managerul interimar Didi Crintea.