Liberalul Marius Mitescu, despre președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD): „Trebuie să te dai jos din tronul ăla și să mergi să ajuți oamenii, să termini cu bășcălia și cu ironiile!”

Liberalul Marius Mitescu consideră că Însurățeiul se degradează de la un an la altul, iar cetățenii plătesc taxe și impozite mari ca la oraș, dar nu beneficiază de minime utilități, precum o rețea de alimentare cu gaze.

Mitescu a spus în cadrul unei conferințe de presă că este notar public de 19 ani în Însurăței și a constatat că de-a lungul timpului, calitatea vieții în localitatea amintită a scăzut de la an la an: „Suntem oraș; în schimb, serviciile în niciun caz nu sunt pe măsură. Acum 4-5 ani s-a suspendat activitatea Judecătoriei. Justiția este un serviciu social, ca și sănătatea, ca și educația. Oricine trebuie să-și găsească drumul spre dreptate, trebuie să aibă acces la justiție. Din cauza faptului că autoritățile locale și județene nu au făcut lobby susținut, Judecătoria mai întâi a fost renovată, după care a fost suspendată.

Mai nou, și cu Parchetul de pe lângă fosta Judecătorie Însurăței s-a întâmplat același lucru – atribuțiile Parchetului au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați”.

Mitescu a mai spus că Însurățeiul nu are spital și nu are nici măcar o rețea de alimentare cu gaze, ceea ce face ca oamenii să se încălzească în continuare cu lemne, inclusiv cei care locuiesc la bloc.

Potrivit liberalului, și calitatea apei potabile furnizate localnicilor lasă mult de dorit. El a explicat că la o acțiune de protest organizată în Însurăței, un cetățean a dat liberalilor o sticlă cu apă așa-zis potabilă, care pe care era suficient să o vezi ca să-ți dai seama că nu este un lichid pe care să poți să-l bei. Acea sticlă a fost prezentată de consilierul județean PNL Dănuț Lungu în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean, ca mostră a calității „apei potabile” din unele localități din județ, însă președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD) nu i-a dat mare atenție, ba chiar a comentat că n-are nicio dovadă că liberalii nu au luat acea apă din Dunăre, nu de la Însurăței.

„Acea apă nu e potabilă, nici măcar menajeră nu e. Domnul președinte al CJ a tratat, evident, în bășcălie toată situația. De altfel, dumnealui cam suferă, are o aroganță cronică persistentă față de tot ceea ce înseamnă probleme ale comunității. A reacționat cu ironii. Noroc că l-a salvat doamna vice cu aspirații de primar, doamna Carșote (Florentina Carșote, viceprimarul Însurățeiului, care a preluat atribuțiile de primar- n.r.), care a sărit în ajutorul conducătorului iubit și l-a ferit de penibil. Oamenii ăștia nu înțeleg că trebuie să lucreze pentru comunitate. Trebuie să te dai jos din tronul ăla și să mergi și să ajuți oamenii, să termini cu bășcălia și cu ironiile, pentru că nu interesează absolut pe nimeni ironiile. Trebuie să se aplece asupra comunităților!”.