Mâine, 17 mai, între orele 11.00 – 13.00 va fi grevă de avertisment în unitățile de învățământ brăilene

Mâine, 17 mai, între orele 11.00 – 13.00, în unitățile de învățământ din județul Brăila, ca în toată țara, profesorii vor fi în grevă de avertisment, cu încetarea tuturor activităților specifice procesului educativ. Cadrele didactice vor intra la ore, dar nu vor preda nimic și nu vor asculta elevii, ci doar îi vor supraveghea.
Decizia a fost luată la nivel național de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Națională Sindicală „Alma Mater”, după consultarea membrilor acestora.

Dacă sindicaliștii vor constata că nu există o disponibilitate reală de dialog, circa 75.400 de cadre didactice din întreaga țară vor intra luni, 22 mai, în grevă generală. Asta va însemna, printre altele, că există riscul blocării anului școlar, dat fiind că nu se vor încheia mediile și se poate ajunge chiar la blocarea examenelor naționale.
Revendicările sindicaliștilor din educație se referă, printre altele, la: *majorarea salariilor personalului din învățământ; *indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației; *plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; *acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; *decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; *creșterea investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii.
Prim-vicepreședintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și liderul sindicatului învățământului brăilean, Valeriu Partene, a declarat astăzi: „Ne pregătim de conflict de muncă. Grevă de avertisment mâine, timp de 2 ore, iar dacă nu se întâmplă nimic, luni vom ajunge la grevă generală. Astăzi a fost o conferință de presă la București în care s-a cerut medierea președintelui României.

În timpul grevei de mâine profesorii vor fi la clase și vor supraveghea copiii, dar nu se vor desfășura activități de predare și evaluare, iar dacă nu se schimbă nimic, de luni elevii vor rămâne acasă”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns