Ministrul Daea, la Brăila: „Sistemul de apărare împotriva factorilor distructivi e operațional și e de un interes major pentru țară. Să știți că vinul care îl avem în România nu-l puteam avea în sticle dacă venea vreo grindină și distrugea strugurii”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezintă astăzi Planul Național Strategic 2023-2027 în cadrul Conferinței Regionale „Caravana Cunoașterii”, care are loc în stațiunea brăileană Lacu Sărat.

Printre elementele despre care ministrul le-a vorbit fermierilor din zonă, prezenți în număr mare la acest eveniment, a fost și cel legat de sprijinul acordat agricultorilor afectați de pierderi ale producțiilor agricole, pentru care este alocată suma de  391,4 milioane euro în Planul Național Strategic 2023-2027.

Daea a afirmat că „agricultura se desfășoară sub o zodie a riscului. Niciun buget al unui stat nu se construiește pe riscul, pe prezența unui element natural distructiv, dar are în vedere rezerva bugetară; lucrurile acestea sunt bine cunoscute.

Și atunci te gândești cum poți să faci față unor situații desebite. O dată prin preîntâmpinarea lor. Și am spus de irigații, am spus de perdele de protecție. Tot ansamblul acesta de măsuri tehnice, de a aduce apa, de a stimula precipitațiile, de a combate grindina atunci când apare, pentru că știți foarte bine, cinci minute de grindină îți ia producția toată sub ochii tăi, ai pierdut munca de un an, de doi ani sau poate ai pierdut tot ce ai avut, în condițiile în care știi că ai pus acolo toată averea ta și ai înscăunat-o sau ai introdus-o în pământ cu speranța că faci producția respectivă.

Acest sistem de apărare împotriva factorilor distructivi a devenit și operațional și în același timp și de un interes major pentru țară. Operațional pentru că știm foarte bine că am putut să protejăm zonele economice puternice și în primul rând zonele viticole. Să știți că vinul care îl avem în România și-l vedem pe acolo nu-l puteam avea în sticle dacă venea vreo grindină și distrugea pe de o parte producția de atunci și rodul pentru doi ani de zile”.

Ministrul a afirmat că în ciuda măsurilor preventive luate, uneori nu se pot evita fenomenele distructive și tocmai de aceea trebuie constituit fondul de risc, care a fost conceput în cadrul Planului Național Strategic 2023-2027 „în așa fel, încât să fie tot timpul la dispoziția fermierilor. Ce înseamnă acest fond de risc? Înseamnă o structură care își adună în interiorul ei o anumită sumă pe care s-o aibă la dispoziție”.