Primarul Dragomir, după ce însoțitorii persoanelor cu handicap grav au reclamat că au primit doar o parte din indemnizație: „După rectificarea bugetară și repartizarea fondurilor necesare către Primăria Brăila, va fi plătită diferența”
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, declară că în data de 15 noiembrie s-a efectuat o plată parțială din cuantumul indemnizației pentru însoțitorii persoanelor cu handicap grav, aferente lunii noiembrie, urmând ca ulterior rectificării bugetare pe care o va face Guvernul și repartizării fondurilor necesare din bugetul de stat către Primăria Brăila, să fie efectuată diferența de plată până la cuantumul integral.
Dragomir vine cu o serie de precizări după ce însoțitorii persoanelor cu handicap grav din municipiu au discutat cu presa, reclamând faptul că în loc de 2.079 de lei, au primit în această lună doar 816 lei și nimeni nu a știut să le spună când li se vor da și restul banilor.
În acest context, edilul-șef a transmis un comunicat în care arată: „Persoanele cu dizabilități încadrate în gradul grav de handicap beneficiază de indemnizație lunară, conform prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, al cărui cuantum este în sumă de 2.079 lei.
În evidența Direcției de Asistență Socială figurează un număr de 2.942 persoane cu handicap grav, adulți și copii.
Plata indemnizațiilor lunare și a salariilor asistenților personali se asigură, conform prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 448/20006, astfel: *90% din bugetul de stat (de la guvern), suma virată parțial; *10% din bugetul local (de la Primarie), sumă platită integral.
Conform legii 448/ 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități art 40, alin 1 „Autoritățile administrației publice au obligația să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea (persoanelor cu dizabilități), precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal potrivit legii, sumele se asigură în proporție de cel mult 90% din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ – teritoriale”.
Se poate observa că banii pentru plata indemnizației persoanelor cu handicap au o destinație clară și sumele primite cu această destinație nu pot fi folosite de primării”.
Dragomir mai precizează că Municipalitatea a transmis în data de 14 noiembrie adrese către Prefectura Brăila și Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, prin care solicita suplimentarea sumelor de la bugetul de stat pentru persoanele cu dizabilități, „întrucât suma defalcată din T.V.A. asigurată de guvern este incompletă (insuficientă).
Prefectura a transmis tot în data de 14 noiembrie solicitarea către Secretariatul General al Guvernului, care a răspuns în data de 16 noiembrie că a transmis adrese spre soluționare, în vederea acordării sumelor de către Ministerul Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administației, fapt ce dovedește că plata acestor sume se face de la Guvern și nu de la Primărie”.