Sesiune de informare cu privire la prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, la ITM Brăila

La finele săptămânii trecute, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a fost organizată o sesiune de informare și conștientizare desfășurată în cadrul Campaniei naționale de informare si conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările si completările ulterioar. Au participat reprezentanți ai organizațiilor sindicale și patronale, cărora li s-au prezentat modificările legislative referitoare la negocierile colective. De asemenea, reprezentanții ITM Brăila au răspuns întrebărilor adresate de participanți, oferindu-le lămuriri specifice domeniilor de activitate ale acestora, acțiunea fiind interactivă.

„Codul Muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, acesta aplicandu-se și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Codul Muncii este legea cadru în materie de drepturi individuale și colective de muncă, care se aplică și organizațiilor sindicale și patronale.

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social reglementează drepturile și libertățile sindicale, respectiv dreptul de asociere/afiliere, de negociere colectivă și acțiune colectivă, cât și obligativitatea clauzelor contractelor individuale și colective de muncă, protecția individuală a lucrătorilor și reprezentanților lor în exercitarea drepturilor, care sunt recunoscute de Codul Muncii la nivelul tuturor angajatorilor”, se precizează într-un comunicat dat publicității de ITM Brăila.