Ziua patronului spiritual al Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, marcată astăzi la Teatrul „Maria Filotti”

Ziua de 6 Decembrie este o zi specială pentru Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila, care-și sărbătorește mâine patronul spiritual, Sf. Nicolae.

Acest moment deosebit pentru „Bălcescu” a fost marcat astăzi printr-un eveniment organizat la Teatrul „Maria Filotti”, la care s-a vorbit despre tradiția acestei școli de elită a Brăilei și despre personalități de marcă la nivel național și internațional care au absolvit acest liceu, iar în cea de-a doua parte a manifestării, elevii au prezentat un program artistic.

Au fost prezenți subprefectul Virginia Loredana Badiu,  președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, primarul municipiului, Marian Dragomir, precum și inspectorul școlar general al județului, Elena Tudor.

Cuvântul de deschidere l-a avut directorul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, prof. Silvia Petrescu:

Inspectorul școlar general Tudor, fostă absolventă a colegiului amintit, a declarat că „«Bălcescu» este o școală a elitelor brăilene”:

Primarul  Dragomir a cerut elevilor ca atunci când vor crește, vor deveni adulți și  vor merge unde îi duce viața, să nu uite de unde au plecat și „să întoarcă măcar o părticică din cunoștințele lor către acest oraș”:

La rândul său, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a declarat că atrunci când e vorba de ierarhiile naționale din învățământ, „Brăila este într-o elită și Bălcescu face parte din această elită”:

Directorul adjunct al colegiului, prof. Carmen Botea, a spus, la rândul său, că „astăzi se serbează tradiția în excelență”: