Corul mixt „Trison” s-a întors cu premii și medalii de la Festivalul-Concurs Coral Internațional de la Gabrovo

Două premii întâi, cu medalii de aur, precum și un premiu doi și medalie de argint – acesta este palmaresul Corului mixt „Trison”, dirijat de profesorii Marcica și Ștefan Lupu, la cea de a XII-a ediție a Festivalului-Concurs Coral Internațional de la Gabrovo (Bulgaria).

Evenimentul, organizat de Asociația Corală „Antonio Vivaldi” din Karpenisi, Grecia, s-a desfășurat în perioada 23-25 iunie.

În prima zi corulul „Trison” a susținut repertoriul de festival compus din 10 piese scrise/aranjate pentru cor mixt de autori români și străini.

A doua zi, pe 24 iunie, a avut loc concursul propriu-zis, în cadrul căruia corul brăilean a concurat la trei categorii dintre cele șase acreditate: A – cor mixt („Lascia ch’io pianga” – arie din oratoriul „Mesia” de G.Fr. Haendel, „Yesterday” – armonizare de Lebrecht Klohs după creația grupului Beatles și „Suita Corală nr. 1” de Lucian Nireșteanu); E – cor religios („Ave Maria” de Tomas Luis da Vitoria, „Miluiește-mă, Dumnezeule” de Gheorghe Cucu și „Myr da Tsary” de Stoyan Babekov); F – prelucrări de folclor („Să ne veselim oleacă” de Constantin Arvinte, „Sârba pe loc” de Gheorghe Danga și „Mari Mome” de Dobri Hristov).

Ca urmare a interpretării deosebite, Corul mixt „Trison” a obținut Premii I și medalii de aur pentru categoriile E și F, precum și Premiul II și medalia de argint la categoria A.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns