Mai mulți bani pentru reabilitarea Castelului de Apă. Lucrările ar trebui finalizate luna aceasta, dar nu există nicio șansă să se întâmple asta

Consiliul Local Municipal Brăila a aprobat în cea mai apropiată ședință a sa suplimentarea bugetului proiectului „Reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică” cu 2.248.169,75 lei TVA. Suplimentarea a fost explicată prin necesitatea actualizării proiectului, ca urmare a ajustării prețurilor materialelor de construcții.

Castelul de Apă din Grădina Publică este reabilitat cu o finanțare prin POR 2014-2020, iar valoarea proiectului se ridica (înainte de suplimentarea amintită) la 21.301.797,74 lei, din care contribuția Uniunii Europene era de 15.262.564,87 lei.

Proiectul vizează mult mai mult decât reabilitarea clădiri:  Castelul de Apă va găzdui un cinema 7D, un observator astronomic, telescoape mobile, o cameră a oglinzilor, expoziții cu teme astronomice, planete sistem solar 3D, sală de proiecții și o platformă rotativă destinată observării panoramice a orașului, spațiul urmând să fie dotat cu ecrane cu LED-uri pentru observarea unor imagini captate de-a lungul timpului prin observatorul astronomic al Castelului.

Lucrările au început în octombrie 2021 și potrivit contractului ar fi trebuit finalizate (lucrări + dotări complete) pe 22.06.2023. Termenul a fost prelungit însă, iar în prezent, pe panoul de la intrarea în șantier figurează ca dată de finalizare a lucrărilor 31.08.2023. După cum aratau lucrurile pe șantier astăzi, lucrările nu vor fi finalizate în luna august și va fi mare lucru dacă se vor finaliza până în decembrie. Astăzi pe șantier, în exteriorul clădirii, nu era nicio mișcare și nici în interior nu se auzea vreun zgomot care să indice că s-ar lucra.

Constructorul este firma Concivia SA.