Președintelele PSD Brăila, Iulian Chiriac, este mândru de faptul că „PSD a reușit schimbarea Legii Pensiilor” în așa fel, încât „pensiile cresc, iar inechitățile din sistem dispar”
„PSD a reușit schimbarea Legii Pensiilor. Pensiile cresc, iar inechitățile din sistem dispar” – este ceea ce susține președintele PSD Brăila, Francisk Iulian Chiriac, într-un comunicat dat publicității.
El mai declară că prin adoptarea Legii Pensiilor, „PSD a reușit să ducă la îndeplinire unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale. Prin această nouă Lege, sistemul public de pensii va fi reformat în așa fel, încât să fie eliminate toate inechitățile dintre pensionarii care au muncit la fel și au contribuit la fel, dar aveau pensii diferite. Totodată, se va asigura și o creștere continuă și sustenabilă a veniturilor pensionarilor.
Toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8% și de asemenea vor fi recalculate în septembrie 2024. La data de 1 ianuarie 2024 pensia minimă va ajunge la 1.281 lei. Legea mai cuprinde reglementări privind condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare pentru: activitatea desfășurată în fostele grupe I și II de muncă, condiții speciale/condiții deosebite de muncă; persoanele cu handicap; pensia anticipată. De asemenea se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale și a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activități.
Până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași la femei și la bărbați, adică 65 de ani, iar stagiul standard de cotizare va fi 35 de ani, iar stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensia la limita de vârsta va fi de 15 ani. O altă noutate este reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu mai mulți copii. Astfel pentru femeile care au avut un copil, vârsta de pensionare se va reduce cu 6 luni, pentru femeile cu 2 copii, vârsta se reduce cu 1 an, pentru femeile cu 3 copii, cu 1 an și jumătate, pentru femeile cu 4 copii, cu 2 ani, pentru femeile cu 5 copii, cu 2 ani și jumătate, pentru femeile cu 6 copii, cu 3 ani, pentru cele cu 7 copii sau mai mulți, vârsta de pensionare se reduce cu 3 ani și jumătate.
Legea a fost adoptată în termenul convenit cu Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că PSD a reușit eliminarea acelui prag de 9,4% din PIB introdus de către USR în PNRR și care prevedea înghețarea pensiilor până în anul 2070. De-a lungul timpului, autorii PNRR au susținut că eliminarea clauzei acelui prag de 9,4% este imposibilă, iar promisiunile PSD cu privire la mărirea pensiilor sunt doar amăgiri. Din fericire, PSD a demonstrat că obiectivul său referitor la schimbarea legii și creșterea pensiilor este unul realist. Legea pensiilor a primit votul final ieri în Camera Deputaților, fiind susținută în totalitate de parlamentarii PSD, 100 din 199 de voturi fiind ale parlamentarilor PSD.
De precizat că singurii care au votat împotriva legii au fost parlamentarii USR, cărora nu le pasă de soarta persoanelor vârstnice”.