Victorie a Dunării Brăila în meciul cu CS Măgura Cisnădie, aseară, în etapa a XVII-a Ligii Florilor

HC Dunărea Brăila a jucat ieri pe teren propriu cu CS Măgura Cisnădie, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a din sezonul competițional 2023/2024 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 14 – 10, iar partida s-a încheiat cu o victorie a echipei Dunărea Brăila, scor final 26 – 21.

Au marcat pentru Brăila: F. Gomes Da Rocha (5),  M. Kanaval (4), A. Udriștioiu (3), M. Schmelzer (3), K. Liscevic (3), L. Araujo (2), A. Popa (2), M. Gonzalez (2),  K. Jezic (1), L. Venancio (1).

Elena Șerban a avut 10 intervenții/26 iar Paula Teodorescu 2 intervenții/7.

După această partidă Dunărea Brăila ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Florilor Mol, cu 40 de puncte, la 2 puncte distanță de locul 2.

„A fost un meci greu, știam că trebuia să câștigăm și asta e a fost cel mai important pentru mine. Ce a mers bine azi cred că a fost atitudinea, am fost peste echipa adversă, în special de la început, apărarea a fost bună.

Avem un program foarte încărcat, cu multe deplasări și majoritatea fetelor sunt obosite, dar acum o să avem puțin timp sa ne odihnim. Câteva dintre fete merg la echipele naționale, iar după o să fim pregătiți, pentru meciul următor în martie, care este unul important, cu Rapid.

A fost o perioadă grea pentru noi, dar nu o să ne plângem. Oricum, sunt fericit pentru victorie și îmi felicit fetele pentru munca pe care au depus-o. Sunt foarte mândru de ele. Și sunt foarte mândru de tot ceea ce se întâmplă la Brăila” – Jan Leslie, Dunărea Brăila.

„Cred că a fost un meci bun, mai ales că am început meciul foarte bine și dur. Am fost pregătite să jucăm cu această echipă. Am conștientizat că am controlat tot, așa că ne-am relaxat natural. Cred că am jucat cât trebuia toate cele 60 de minute, nu mai mult. Sunt fericită pentru cele 3 puncte. Urmează câteva zile libere, pentru mine este și echipa națională, iar restul de fete se întorc să se antreneze fizic. De asemenea, Croația joacă contra României în Bistrița, deci sigur o să fie palpitant“, a afirmat Katarina Jezic, Dunărea Brăila.

Următorul meci pentru Dunărea se va disputa în deplasare, împotriva echipei CS Rapid București, pe data de 9 Martie 2024. Partida se va juca începand cu ora 17:30 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune PRO ARENA.

(sursă foto – Facebook Sportul Ilustrat)

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns