Liberalul Bucălău: „Este nevoie de un proiect major de reabilitare a Falezei Dunării la Brăila”

Consilierul județean Alexandru Bucălău constată că ani de zile, Faleza Dunării „și-a pierdut titlul de cea mai frumoasă și îngrijită zonă din municipiu”.

El afirmă într-un comunicat dat publicității că „nici măcar vegetația crescută sălbatic nu mai poate acoperi ruinele terasamentelor, părți bune din construcție sunt practic descompuse, amenințând să se prăbușească.

Zeci de cioate, rădăcini ale copacilor prăbușiți la furtună, au rămas martori ai nepăsarii și delăsării.

Ar trebui să ne întorcem în anii 1970, cei care au apucat acele vremuri știu asta, sunt și fotografii, era o faleză bine sistematizată și amenajată, iar aleile, inclusiv cele de pe terasamentul falezei, erau impecabil de curate și funcționale pe toată lungimea lor. Existau spații verzi bine trasate, acoperite cu gazon proaspăt tuns, totul bine gândit de peisagiști.

Între timp, de atunci și mai ales după anii ‘90, administrațiile care s-au perindat la conducerea Brăilei, au tratat Faleza Dunării cu indiferență, fără iubire de frumos. Revenind la realitatea zilelor noastre, nu există ca după o plimbare pe faleza Dunării, să nu pleci cu un gust amar când vezi totul lăsat de izbeliște.

Lipsa evidentă a intervenției omului te face să crezi că Faleza este abandonată și că așa va rămâne.

Promisiuni au fost, însă neonorate, iar dacă s-a făcut ceva a fost prea puțin și nesemnificativ. Este nevoie de un proiect major de reabilitare a Falezei, trebuie să accesăm fonduri europene sau de la bugetul local/stat, asta dacă s-au pierdut liniile de finanțare europene, să redăm viața și frumusețea acestui loc, iar noi, liberalii, asta vrem să facem. Faleza Dunării trebuie să redevină un adevărat loc de promenadă, să ne mândrim cu ea peste tot în lume, să o integrăm în spațialitatea bătrânului fluviu Dunărea, să fim bucuroși că Dumnezeu ne-a așezat la Brăila.

Continuând periplul plimbării, observi pe străzile care duc și urcă la Dunăre, arhitectură unică în țară, aceleași imagini dezolante, aceeași ignorare din partea autorităților. Pavajul străzilor din centrul istoric, este mutilat și nimeni nu a făcut nimic de ani de zile! Pentru noi, liberalii, reabilitarea străzilor din zona centrului istoric va fi o prioritate și vom readuce respectul înaintașilor noștri care au conceput proiectul arhitectonic și nu numai!”.