Seful ISJ Brăila, liberalul Cătălin Canciu, acuzat de Dragomir (PSD) că vrea să politizeze Consiliul Județean al Elevilor: „Președinte nou ales la Consiliului Elevilor este nepotul subprefectului Loredana Badiu (PSD)”

Inspectorul școlar general al Brăilei, Cătălin Canciu, este siderat de unele dintre acuzațiile lansate recent la adresa sa de președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac (PSD) și de primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD).

Una dintre acestea se referă la faptul că Iulian Chiriac „a auzit pe surse” că șeful ISJ Brăila, „prin inspectorii pe care i-a numit, PNL, bineînțeles, cere ca fiecare inspector să vină cu profesori care să se înscrie la PNL, plus elevi pe care să-i înscrie la PNL”.

„Nu există așa ceva! Noi nu suntem PSD-iști, nu suntem nepoții comuniștilor sau fiii comuniștilor! Pe mine nu mă interesează să aduc un om la partid sau la ISJ sau să-l pun de aici la Inspectorat, cu o hârtie care se numește adeziune. Mai degrabă mă interesează oameni care iubesc un curent, care iubesc o idee. Așa fac ei! Dacă ar fi după mintea lor, și femeia de serviciu din școală ar pune-o pe criterii politice”, a răspuns Cătălin Canciu.

Întrebat dacă inspectorii școlari pe care i-a numit la început de mandat sunt membri PNL, Canciu a spus: „Nu! Doar doamna Bolovan (Cici Bolovan, inspector școlar general adjunct – n.r.), dar nici ea nu a fost membru de partid atunci când a fost numită, acum 2-3 ani. I-a plăcut ceea ce ne propunem noi să facem și s-a înscris în partid. Nimeni n-a obligat-o, nimeni nu i-a cerut absolut nimic. Criteriul pentru care eu am dorit să fie adjunctul meu a fost acela că a fost o directoare foarte performantă, într-o școală foarte grea”.

Pe de altă parte, Dragomir a auzit că șeful ISJ „vrea să se intereseze care a fost procedura de alegere la Consiliul Județean al Elevilor și probabil să anuleze și acea procedură, pentru că nu a putut să-și pună membrii de partid și acolo. Nu știu să vă dau mai multe detalii, dar o să verificăm și noi”.

Întrebat dacă vrea să-l schimbe pe Andrei Iașar – cel care a fost ales recent președintele Consiliului Județean al Elevilor -, pentru că nu este apropiat de PNL, inspectorul școlar general a dezvăluit că există un motiv pentru care PSD-iștii sunt atât de grijulii cu proaspăt alesul președinte: „Cum să-l schimb eu?! Am primit și eu astăzi adresă din partea Consiliului Județean al Elevilor, prin care ne înștiințează cine este președinte. După nume nu l-am cunoscut pe acest tânăr. Întrebând colegii în stânga și-n dreapta, am realizat cine este: este nepotul doamnei subprefect Loredana Badiu (PSD), deci sigur «iubește» PNL. Mama acestui tânăr a fost numită în Inspectorat pentru câteva zile de fostul inspector școlar general (Elena Tudor, susținută politic de PSD, chiar dacă oficial nu era înregimentată politic – n.r.), cumnata doamnei Badiu a fost numită la 1 septembrie pentru câteva ore inspector de specialitate.

Iar acest tânăr mi-a cerut în curtea Colegiului «Murgoci», la Noaptea Cercetătorilor Europeni, să fac o fotografie cu el și cu încă un coleg, prezentându-mi aplicația Visit Brăila. M-am uitat, am apreciat ce au făcut și am constatat seara că din toate oficialitățile prezente la eveniment, eu am fost singurul cenzurat, adică nu apar în postare“.

Întrebat dacă în calitate de inspector școlar general are competența să se amestece în alegerile făcute la Consiliul Județean al Elevilor și să le conteste în vreun fel, Canciu a răspuns: „Vă spun sincer că nici nu știu, nici nu mi-a trecut prin cap! Cât de diabolici sunt oamenii ăștia… Vă dați seama, ei ar fi făcut lucrul ăsta, dacă acest tânăr ar fi fost simpatizant sau membru PNL, cred că asta i-ar fi dus mintea… Aberații!”.